14 ore de zbor. Fara escala.

Sydney in orele crude ale diminetii. G’day,mate!

Un aeroport ca toate aeroporturile internationale, nici prea frumos, nici urat.

Curat.

Aglomerat.

Eficient, comod, organizat.

E ora 8 dimineata in tara cangurilor.

Duminica.

Strazile sunt pustii.

Atat de pustii ca orasul pare abandonat.

Un centru frumos.

Cosmopolitan.

Sky-scrapers pe ici pe colo, chiar numai cat sa te faca sa simti ca ai calcat in metropola, dar sa-ti lase loc si de putina istorie.

Curiozitatea se ia la tranta cu oboseala si invinge. Dupa un mic dejun intr-o cafenea retrasa modest pe o alee cu magazine, plecam la plimbare incercand sa tinem somnul la distanta pana la orele serii. Un parc intins si primitor chiar la capatul sirului de Gucci-sme, Vuiton-isme, si Prada-isme. Uite si o catedrala cu o arhitectura asa cum imi place mie, cu iz de vechi, de authentic, incadrata indraznet de cativa copaci grosi, impunatori, abia inmuguriti de trezirea primaverii.

E primavera in Sydney.

Una blanda, calda, ce lasa loc doar de un sfeteras la vreme de seara.

Lalele si narcise la colt de strada.

Ne asezam pe o banca in parcul Hyde. Admiram linistit fantanita arteziana cu elemente care cu siguranta inseamna ceva. Scot rapid ghidul. Se numeste Archibald Fountain si a fost donata in 1932 Australiei pentru contributia la World War I in Franta.

Deja ma simt mai bine.

Ma incearca o senzatie de… acasa… de Europa…

Admiram linistit fantana, forfota turistilor care se aduna, cate o pasare mai ciudata ochiului nostru, si ne cuprinde o moleseala placuta care lungeste minutele si ne imbie la lene.

Imi place Sydney!

Combinatie interesanta de grandoare si mediu corporate a unui New York fara aglomeratie si gunoaie, cu arhitectura Georgiana a Washingtonului, cu excentricitatea San Francisco-ului, cu cafenele si terasele Vienei.

Un oras al contrastelor. Fatade vechi continuate armonios cu designuri ample, moderne, luxoase, printre care serpuieste futuristic monorail-ul suspendat.

Look right!

Look left!

De mare ajutor inscriptiile de pe sosea desi, chiar si asa, traversatul strazii s-a lasat cu ceva durere de cap si situatii confuze.

Un oras al costumelor cu cravata si pantofi de piele asortati la servieta eleganta, foarte business oriented, iti da impresia de lume buna, de afaceri latente mocnind prin cladirile somptuoase. La polul opus: turistul! Casual, colorat, galagios. Forfota si totusi atat de multa liniste. In aer pluteste un soi de relaxare, de aerisire, de altfel…

M-a oprit pe strada o australianca. Draguta, joviala. Rade si imi spune ceva din care reusesc sa desprind cateva cuvinte: “You are so pregnant!” Ma dau un pas inapoi si ma uit confuz la abdomenu-mi care nu mai e adolescentin ce-i drept, dar nici loc de complimente maternale nu lasa. Tipa continua sa ma congratuleze, si rade, si debordeaza o veselie contagioasa, timp in care eu zambesc tamp si incerc disperat sa decodez mesajul. Aflu ca “so pregnant” era de fapt “so bright” si ma umflu in pene de bucurie cand realizez ca australianca mea ma gaseste radianta, glowing in appearance ,si ghiceste rapid ca sunt din California … dupa accent. Ca sa vezi! Si eu care credeam ca inca mai aduc a roman emigrantizat. Incheiem discutia cu un “high5” si un salut cu “mate” in coada si ne vedem fiecare de treaba.

Ha! Am gasit cuvantul potrivit!

Effortless!

Asa as descrie atmosfera din Sydney.

Simplu! Locul asta nu e foarte diferit de alte orase mari si totusi atat de diferit.

Ma surprinde cat de mult imi lipseste stilul European dupa ce ma lovesc la tot pasul in metropola de o cultura a vestimentatiei si siluetei, de detalii de bun gust, de elementul interesant, de jazz-ul din baruri si terasele aglomerate la vreme de seara, de solo-ul saxofonului la colt de strada, de ambianta cafenelelor cochete cu produse bune de patiserie si gourmet. Ma bucur sa vad kilometrii pe ora si batranul kilogram insotit de fratele litru, recunosc rapid brandurile de ciocolata germana si olandeza, si imi umplu traista cu deodorante Dove si Nivea, pentru care conduc o ora in California sa le pot achizitiona la suprapret de la o tanti cu magazin nemtesc.

Opera din Sydney! Opera din Sydney! Am repetat obsedant cuvintele astea acasa, inainte de plecare, si ma incercau fiori de emotie imaginandu-ma in fata cladirii iconice si atat de incarcata de simbol turistic, undeva pe harta lumii, pe un continent indepartat. M-a incercat aceiasi emotie cand in prima seara am dat fuga in portul Sydney si ne-a aparut in fata ochilor, alba, distinsa, importanta, cu stilul modern expressionist, cu acoperisul in forma de scoica atat de inconfundabil proiectat de Utzon.

Ma bucur ca emotia nu se termina aici. Avem bilete la opera.

La Boheme!

Cladirea in noapte e la fel de frumoasa. Somptuoasa. Luminata ca pentru eveniment cu semnatura Puccini.

In interior insa, fascinatia se pierde gradual.

O angajata amabila ne indruma catre un coridor ce duce spre sala de spectacol.

Nimic prea maiestuous. Niste banchete simple, pereti goi, cateva lampi modeste.

Asteptam sa se deschida usile. Cand asta se intampla, patrundem in sala.

Portocalie!

Scaune de lemn deschis la culoare cu tapiterie portocalie. Rigide si inguste, lasand impresia de naveta spatiala.

Unde sunt candelabrele somptuoase din imaginea proiectata in mintea mea? Si comfortul fotoliului de opera?

Ma scutur si incerc sa fiu cat mai putin snoaba, dar mi-e greu. Opera din mintea mea trebuie sa vina cu aerul de distins.

La Boheme in scaune de avion!

Deasupra scenei cade greu o draperie rosie. Ma gandesc ca asta e de bine, dar dupa ce fac cativa pasi mai spre centru, vad titlul La Boheme imbracat in paiete si luminite de club. Strang din buze, ma inghesui in scaun si ma pregatesc sa absorb vocile lui Rodolfo, Mimi si Musettei.

Spectacolul se dovedeste pe masura, o prestatie de buna calitate, daca imi poate fi permis sa-mi exprim opinia neavizata de amator si consumator de gen.

La iesire ma opresc in fata cladirii.

Opera din Sydney! Opera din Sydney!

Afara ploua!

E albastra acum. E la fel de frumoasa. In urechi persista aria lui Rodolfo, dar ceva parca nu mai e asa de intens.

Sa fie scaunele de vina?

Nu stiu daca e ceva ce ii lipseste acestui colt indepartat de lume. La dreapta se ridica simbolic si iconic, cum ziceam, cladirea operei atat de mediatizata in portul ei alb simbolizand panzele unui vapor batute de vanturi. Mai pe stanga dai cu ochii de un pod simplu dar atat de special in simplitatea lui, care rasare cu un soi de grandoare combinata cu un desen naiv sa complecteze peisajul. Cativa pasi mai incolo e forfota orasului, surprinzator de gol si fascinant de complex si interesant. Peste toate vegheaza atent oceanul si porturile, si plajele, si falezele, si parcurile de o perfectiune edenica, si ferryboat-urile pentru commute si placeri turistice, si gradinile chineze, si nelipsitul China Town.

Am luat vaporul catre plaja Manly.

Jumatate de ora din portul Sydney.

$13 dus-intors.

La destinatie, un orasel de plaja.

O multime de restaurante si street vendors. Plaja face un ocol dupa care dispare pe neobservate intr-o scena cu roci si scoici, si un peisaj de vis. Ma asez pe o roca, sfidant valurile si uitand de mine. Imi revin dupa vreo ora si pornesc mai departe in cautare de alte senzatii cu miros de alge. La capat de coasta o plaja micuta, discreta, cateva restaurante rustice, cativa oameni imprastiati pe la umbra.

Ma odihnesc pe o banca si savurez o danish cu caise. Parca scoasa de la mama din cuptor.

Si un sausage roll care imi aduce aminte de merdenele cu carne din copilarie.

Adie briza, nu e foarte cald.

Liniste si calm.

Intr-un tarziu ma uit sa vad la ce ora e urmatorul ferryboat si constat placut ca e unul la fiecare jumatate de ora. No stress, no hurry, no rush. Plec atunci cand imi face placere.

Sushi cu pui si cu salata cu maioneza. Hmm! Nu tocmai pe placul meu si al papilelor mele gustative pregatite de un atac irezistibil de sushi bun, cu peste proaspat. Incercam totusi un sushi boat, ne declaram mediocru satisfacuti si acceptam experienta ca pe o provocare.

Lumea ma intreaba daca am vazut canguri si daca am mancat crocodil.

Da, am vazut canguri.

Nu, nu am mancat crocodil. Trebuia?

Cangurii i-am vazut la gradina zoologica unde am ajuns dupa o calatorie de o ora cu ferryboat-ul.

Am vazut si lemuri, si diavoli tasmanieni, si koala, si niste struti, si meerkats, si evident ca n-au lipsit nici clasicele feline, elefanti, urangutani si chiar caprite catarate decorativ pe stancile din dotare. Asadar, experienta mea in materie de marsupiala australiana s-a limitat la vederea animalului pe viu la zoo, si (urasc sa declar asta) la o modesta si fugara interactiune culinara materializata intr-o pizza cu carne de kangaroo. I still feel guilty!

Sydney – o locatie atragatoare.

Nu mi-ar displace sa traiesc acolo.

Sper sa am ocazia sa mai pun piciorul pe continentul australian, sa trec mai departe de limitele orasului, undeva departe, in grassland si deserts.

Dupa 7 zile, nu pot decat sa spun:

“Aussies are ace, mate!”

(mai multe imagini din Sydney in galeria de poze)